Duminică, 2024-05-05, 5:15 PM
Bine ati venit Guest | RSS
ROCKETS
Principala | Bancuri | Inregistrare | Login
Sitemap
Section categories
Bancuri [31]
Aici puteti sa adugati si sa cititi bancuri
Tag Board
500
Our poll
Va place site/forum??
Total răspunsuri: 197
Statistics

Total online: 1
Vizitatori: 1
Utilizatori: 0
Principala » Articole » Bancuri

Legile lui Murphy
  Pentru a fi popular, dă-le oamenilor veşti bune despre obiceiurile lor proaste.

  În orice bază de date, cele care par evident corecte vor conţine erori.

  Este firesc pentru o virgulă zecimală să fie aşezată greşit.

  O eroare care se poate strecura într-un calcul se va strecura acolo şi astfel încît să aducă cel mai mare prejudiciu întregului calcul.

  Dacă un experiment reuşeşte din prima, înseamnă că ceva nu ai făcut bine.

  Tehnologia este dominată de două feluri de oameni: cei care înţeleg ceea ce nu conduc şi cei care conduc ceea ce nu înţeleg.

  Substanţele necesare pentru experimentul de ieri trebuie comandate nu mai tîrziu de mîine la prînz.

  Pentru fiecare doctor (care are doctoratul), există un alt doctor (care are doctoratul), egal şi de sens opus. Astfel se explică de ce este atît de uşor să găseşti experţi care să se contrazică total unii pe alţii.

  Un istoric competent poate demonstra că orice eveniment care s-a produs era inevitabil.

  Dacă un om de ştiinţă crede că cercetarea ta este mai importantă decît a lui, va abandona ceea ce făcea el şi se va apuca de ceea ce faci tu.

  Dacă experimentul a reuşit, înseamnă că ai folosit un echipament defect.

  Cînd un savant distins, dar în vârstă, afirmă că ceva este posibil, are întotdeauna dreptate. Cînd el afirmă că ceva este imposibil, e foarte probabil că el greşeşte.

  Singurul mod de a descoperi limitele posibilului este să mergi dincolo de ele, către imposibil.

  Orice tehnologie suficient de avansată se apropie de magie.

  Fiecare problemă rezolvată generează (cel puţin) o problemă nerezolvată.

  Un experiment trebuie considerat reuşit dacă nu mai mult de jumătate din date trebuiesc înlăturate pentru a corespunde teoriei date.

  Ceea ce contează cu adevărat este numele pe care reuşeşti să-l impui faptelor şi nu faptele în sine.

  Oamenii vor accepta cu mai multă uşurinţă ideea ta dacă le spui că primul care a avut-o a fost Benjamin Franklin.

  Dacă nu poţi măsura ieşirile, măsoară intrările.

  Productivitate = (Numărul secretarelor * viteza maximă dactilo) / Numărul savanţilor.
O caracteristică a acestei ecuaţii este că atunci cînd numărul oamenilor de ştiinţă este zero, productivitatea devine infinită.
  Primele 90% ale proiectului iau 10% din timp, ultimele 10% iau celelalte 90%.

  Oamenilor de ştiinţă care dispreţuiesc constrîngerile cercetării organizate le place să spună că un adevărat cercetător nu are nevoie decît de un creion, o foaie de hîrtie şi un creier. Dar ei spun asta la recepţii academice, nu la alocări de bugete.

  Dacă vrei să faci un produs îmbunătăţit, trebuie să fii deja angajat în producerea unuia inferior.

  A fura idei de la cineva este plagiat. A le fura de la mai mulţi este cercetare.

  Cele mai interesante rezultate ştiinţifice se obţin o singură dată.

  Atîta timp cît teoremele matematice sînt legate de realitate, nu sînt sigure; atîta timp cît sînt sigure, nu sînt legate de realitate.

  În orice grup de piese cu acelaşi marcaj, din start uneia îi va lipsi marcajul. Această piesă nu va fi descoperită pînă cînd nu încerci să o pui acolo unde marcajul îi indică locul.

  În orice problemă cu n ecuaţii, vor fi mereu n+1 necunoscute.

  Toate marile descoperiri au fost făcute din greşeală. Cu cît este mai mare descoperirea, cu atît durează mai mult pînă se face greşeala.

  Dacă nu înţelegi un cuvînt dintr-un articol tehnic, ignoră-l. Articolul va suna la fel de bine şi fără el.

  Dacă e verde şi se agită, e biologie.
Dacă miroase urît, e chimie.
Dacă nu funcţionează, e fizică.
Dacă e de neînţeles, e matematică.
Dacă nu are sens, e ori economie, ori psihologie.

  Orice problemă tehnică poate fi rezolvată dacă i se acordă suficient timp şi bani.
Nu ţi se acordă niciodată suficient timp sau suficienţi bani.

  Dacă rezultatele nu se cunosc dinainte, fondurile îţi vor fi refuzate.

  Un fals uşor de înţeles şi funcţional este mai bun decît un adevăr complex şi de neînţeles.

  Oricine aduce o contribuţie însemnată într-un domeniu şi rămîne în acel domeniu suficient de mult timp devine un impediment în progresul acestuia şi anume direct proporţional cu importanţa contribuţiei originale.

  În orice serie de calcule, erorile tind să se plaseze în capătul opus celui în care ai început să depanezi erorile.

  Fă trei preziceri corecte consecutiv şi vei fi considerat un expert.

  Valoarea expertizei variază invers proporţional cu numărul afirmaţiilor înţelese de publicul larg.

  Concluzia este momentul în care te-ai plictisit să mai gîndeşti.

  Progresul nu înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una corectă. El înseamnă să înlocuieşti o teorie greşită cu una care este într-un mod mai subtil greşită.

  Orice idee mare prezintă un dezavantaj egal sau mai mare decât valoarea ideii.

  Un sistem complex, care nu funcţionează, a evoluat dintr-un sistem simplu, care funcţiona ireproşabil.

  Sistemele complexe tind să se opună propriei lor funcţionări.

  Indiferent cu ce se ocupă oamenii de ştiinţă, ei obţin întotdeauna o armă.

  Erorile nedetectabile sînt infinite în varietate, spre deosebire de erorile detectabile care sînt limitate prin definiţie.

  Regulile prezicerii economice :
1. Prezicerea este foarte grea, în special cînd se referă la viitor.
2. În momentul în care prezici, ştii că vei greşi, dar nu ştii cînd şi în ce sens.
3. Cu toate acestea, fii întotdeauna precis în preziceri. Urmează exemplul economiştilor, care îşi prezintă proiectele pînă la zecimale, pentru a dovedi că au simţul umorului.
4. Dacă faptele nu confirmă teoria, renunţă la ele.
5. Dacă ai dubii despre judecata economiştilor, este foarte de înţeles, pentru că un economist este un om care s-ar căsători cu Sophia Loren pentru banii ei.
6. Suspiciunile tale despre tagma prezicătorilor sunt şi ele întemeiate; instinctul de turmă la prezicători face ca oile să pară gînditori independenţi.
7. Corespunzător: dacă o cămilă este un cal proiectat de un comitet cu opinii adverse, atunci prezicerea în consens este cocoaşa cămilei.
8. Cînd prezinţi o prezicere, dă un număr sau dă o dată, niciodată pe amîndouă.
9. Cînd ţi se cere să explici prezicerea ta, nu subestima niciodată puterea unei platitudini.
10. Cîndva, economiştii erau întrebaţi "Dacă sînteţi aşa deştepţi, cum se face că nu sînteţi şi bogaţi?" Astăzi, ei sunt întrebaţi: "Acum, că aţi dovedit că nu sînteţi prea deştepţi, cum se face că v-aţi îmbogăţit?"
11. Cînd nu ştii absolut nimic despre un subiect, fă-ţi prezicerea întrebînd un lot (eşantion) ales cu grijă, format din alte 300 de persoane care nu ştiu nimic despre problemă.
12. Generaliştii tind să înveţe mereu mai puţin despre din ce în ce mai mult, pînă când, în final, vor ajunge să ştie nimic despre tot.
13. Dacă toţi economiştii ar fi puşi cap la cap, tot nu ar ajunge la vreo concluzie.
14. Cum defineşte un economist "vremurile grele": Recesiune este atunci cînd vecinul meu îşi pierde slujba. Depresiune este cînd îmi pierd eu slujba. Panică este cînd soţia mea îşi pierde slujba.
15. Invocaţia prezicătorului: Mulţumesc lui Dumnezeu pentru că îmi compensează erorile.
16. Cea mai bună apărare pentru un prezicător este atacul. Dacă trebuie să prezici, fă-o des şi cu aplomb.
17. Dacă ai nimerit-o vreodată, nu lăsa pe nimeni să uite.

  Dacă ceva rău se poate întîmpla într-un experiment, se va întîmpla.

  Indiferent de rezultat, întotdeauna este cineva gata să-l falsifice.
Indiferent de rezultat, întotdeauna este cineva gata să-l interpreteze greşit.
Indiferent la ce rezultat se ajunge, există cineva care crede că s-a confirmat teoria lui preferată.

  Ştiinţa este adevăr: nu te lăsa dus în eroare de fapte.

  În orice colecţie de date, cifra corectă şi deasupra oricăror dubii este greşită.
Corolar 1: Nici o persoană care caută greşeala nu o va observa.
Corolar 2 : Oricine parcurge din întîmplare teoria va sesiza greşeala imediat.

  Ori de cîte ori un sistem devine unitar şi complet, vine cineva şi descoperă ceva care ori desfiinţează sistemul, ori îl modifică, făcîndu-l de nerecunoscut.

  Experimentele trebuie să fie reproductibile; ele trebuie să eşueze toate la fel.

  Un teanc de date este folositor: indică faptul că ai lucrat.

  Importanţa experimentului este direct proporţională cu echipamentul pe care l-ai ruinat.

  Cînd lucrurile merg bine, cineva va face, în mod inevitabil, un experiment dăunător.

  Deficienţele nu se vor arăta niciodată în timpul experimentelor.

  Aceia care nu studiază istoria îi vor repeta greşelile. Aceia care o studiază, vor găsi alte căi de a greşi.

  Niciodată să nu încerci repetarea unui experiment reuşit.

  Dacă anumite rezultate nu sînt conforme cu teoria, ele trebuie ignorate.

  Un expert este cineva venit din alt oraş.

  Orarul va fi astfel stabilit încît fiecare student să piardă maximum de timp între ore.

  Cînd, întîmplător, poţi să-ţi programezi două ore una după alta, ele se vor ţine în săli aflate la capete diferite ale clădirii.

  Un curs pregătitor pentru cursul dorit va fi programat în semestrul următor cursului dorit.

  Cînd îţi revezi notiţele înaintea unui examen, cele mai importante vor fi ilizibile.

  80% din examenul final se vor baza fie pe unicul curs la care ai lipsit, fie pe singura prelegere pe care nu ai (re)citit-o.

  Dacă ai un examen cu cărţile deschise, îţi vei uita cartea acasă.

  Universitatea este un loc unde oamenii cu principii sînt mai numeroşi decît cei cu valoare.

  Dacă eşti sigur pe tine, după ce tocmai ai încheiat un examen, este pentru că nu ştii de ajuns ca să-ţi dai seama că nu poţi fi sigur de nimic.

  În timpul unui examen, bateria calculatorului de buzunar se va termina.

  Dacă un singur loc de parcare mai este disponibil, în acelaşi timp va sosi acolo şi examinatorul.

  Examenele vor conţine întotdeauna întrebări care nu au fost discutate în clasă.

  Orice student care obţine nota 9, va considera că merita de fapt 10.

  Studenţii care obţin nota 10 vor spune că profesorul este o somitate.

  Aleile din campus nu sînt niciodată cea mai scurtă linie între două puncte.

  Cu 5 minute înainte de pauză, un student va pune o întrebare care necesită un răspuns de 10 minute.

  Dacă un curs cere o pregătire prealabilă, studentul nu o are.

  Spaţiul pentru birourile şi salariile administratorilor facultăţilor sînt invers proporţionale cu cele ale profesorilor.

  Studenţii uşor surzi vor avea instructori care mormăie.

  Într-o zi ploioasă, sala pentru cursul următor este la trei clădiri distanţă.

  Cînd un student îşi pregăteşte perfect seminarul, asistentul nu-l va verifica.



Categorie: Bancuri | Adaugat de: oBi (2008-12-15)
Vizualizari: 521 | Raging: 5.0/1
Total comentarii : 0
Doar utilizatorii inregistrati pot comenta
[ Inregistrare | Login ]
Forma intrarii
Search
Site friends
  • Create your own site
  • Copyright MyCorp © 2024